Ce este speranța? La ce ne gândim când pronunțăm acest cuvânt speranță, la albastrul cerului, la strălucirea stelelor în bezna nopții, la voioșia nevinovată a copiilor, la curcubeul frumos de pe cer, la verdele viu al ierbii, la frumusețea florilor, sau muzică. Un cântec, un imn de laudă intonat de un cor instruit. Speranța este o forță subordonată iubirii, împletită cu credința. Pe fondul unui cer senin zboară lin un porumbel alb reprezentând speranța divină. Subliniez speranța divină și nu speranța diabolică. Satana speră să împiedice câți mai mulți oameni de la mântuire. Este un soi ciudat de speranță, dar nu vreau să scriu prea mult despre speranța neagră a puterii răului, ci doresc să scriu despre acea speranță din visurile tinerilor, care îi face cutezători pornind în viață înarmați cu idealuri nobile pline de altruism. Inima lui Dumnezeu este plină de gânduri de pace pentru omenire. Dorința Sa este să-i mântuiască pe toți oamenii.

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde! (Romani 15-13)

Iar Ieremia într-un context extrem de sumbru ne transmite un mesaj plin de speranță:

, , Iată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,

Ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!

Domnul este partea mea de moștenire, zice sufletul meu de aceea nădăjduiesc în EL.

Domnul este bun cu cine nădăjduiește în EL, cu sufletul care îl caută.

Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.”

(Plângerile lui Ieremia 3:21-26)

Speranța divină trebuie să ne umple inimile, gândurile, și orizontul vieții noastre va căpăta o altă culoare. Ca să treci uneori prin prăpăstiile întunecoase ale vieții ai nevoie de speranță. De această forță ce Dumnezeu o sădește în om. O, cât de roditoare este speranța, ea se va pogorî și în alții dacă avem speranță divină în noi. Oamenii care trăiesc în sfera noastră de influență vor observa aceasta și vor dori ca speranța să se pogoare și în ei. Biblia este plină de speranță, mai ales Cartea Psalmilor, ce ne descoperă că atunci când călătorim prin valea umbrei morții putem avea speranță. Iar atunci când suferința lovește viețile noastre avem două opțiuni să ne prăbușim s-au să ne prindem prin credință de Hristos cel ce poate oferi speranță chiar și în noaptea cea mai întunecată a vieții umane.

Astăzi doar plutim printre marile furtuni ale vieții, pe corabia speranței. Cu ceva timp în urmă am văzut un tablou în care era înfățișată o corabie de lemn așa cum apar corăbiile în filmele clasice, navigând pe apele învolburate ale unui ocean. La cârma corăbiei era Iisus îmbrăcat după cum îl descriu Evangheliile și scriitorii ce au scris despre El, sau o imagine mai familiară nouă așa cum apare în filmul lui Zeffirelli. Ceea ce impresiona în tablou era expresia feței lui Iisus, care exprima hotărâre și iubire împletită cu pace. Cu toate că valurile mării erau foarte mari, iar furtuna puternică, oamenii din corabie unii se țineau de Iisus alții erau în jurul Său. Însă ceea ce m-a impresionat în acel tablou era varietatea îmbrăcămintei de la acei oameni. Privindu-i vedeai derularea vieții umane din toate secolele. Ideea pe care pictorul dorea să o transmită era că în toate marile furtuni individuale sau generale au putut ieși victorioși doar cei ce prin credință s-au prins de Iisus. Chiar dacă unii au trebuit să plătească cu viața pentru Evanghelie, ei au fost biruitori pentru că au avut speranța vieții veșnice.

Mă gândesc la martiri și la inchiziția papală față în față două categorii de oameni. Care erau armele martirilor? Speranța și iubirea, ei mureau cu fața senină având nădejdea deplină a învierii, fără nici un fel de ură față de călăii lor religioși. Iar oamenii din jur priveau acele fețe senine ce dispăreau în flăcări și se întrebau: Ce înseamnă asta? Ei vedeau ura inchizitorilor ce pretindeau a fi apărătorii  adevărului, folosind forța și focul, unii oameni începeau să înțeleagă că dacă cineva e pătruns de spiritul adevărului nu se manifestă precum inchizitorii, ci ca adevărații ucenici ai lui Iisus, care mor pe rug iubindu-și dușmanii și având speranța că vor primi moștenirea eternă.

Și astăzi indiferent care sunt poverile ce ne apasă avem o uimitoare făgăduință:

Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. (Matei 28-20)

De asemenea într-un mod înălțător profetul Isaia ne asigură că în marea bătălie a vieți nu v-om fi lăsați singuri pentru că Dumnezeu va fi cu noi.

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41-10)